Review-uri

Calitatea audio nu este pentru multi dintre noi un aspect important atunci cand achizitionam un nou telefon, desi toti ascultam muzica de pe telefon aproape zilnic. Ca dovada, iPod-urile sunt probabil pe cale de disparitie daca nu cumva chiar au disparut complet din uz. In ultimii ani s-au inregistrat progrese majore in ceea ce priveste calitatea audio a smartphone-urilor precum si a castilor. Dar care sunt cele mai bune telefoane pentru ascultat muzica? Vom incerca sa raspundem acestei intrebari in randurile de mai jos.

1. Samsung Galaxy S9


Desi companiile au inceput sa renunte la jack-ul clasic, Samsung s-a mentinut pe pozitie si a decis sa nu il elimine pentru modelele S9 si S9 Plus, ceea ce poate reprezenta un avantaj pentru cei ce au deja o pereche de casti performante sau pur si simplu preferate. Castile fara jack necesita adaptor ce poate fi ratacit cu usurinta si sunt pur si simplu enervante. Samsung a colaborat de asemenea cu cei de la AKG pentru a imbunatati calitatea difuzoarelor, astfel ca veti fi foarte rar nevoiti sa dati volumul la maxim.

2. LG V30

LG G30 este alegerea ideala pentru fanii Android ce au deja o pereche de casti perfomante, in primul rand prin prezenta jack-ului clasic. De asemenea, hardware-ul este optimizat pentru o experienta audio de neuitat iar software-ul este si el pregatit sa gestioneze consumul in cel mai eficient mod cazul in care castile conectate la device sunt mari consumatoare de baterie. Difuzoarele nu ies in evidenta prin performanta insa ofera o calitate excelenta, iar in pachetul standard de accesorii cu care vine dispozitivul este inclusa o pereche de casti b&o de calitate superioara.

3. Razer Phone

Daca nu ati auzit de Razer pana acum, trebuie sa stiti ca compania are ca principal obiect de activitate gaming-ul si a intrat recent pe piata telefoanelor mobile prin lansarea modelului Razer Phone. Sunetul este foarte important in gaming, astfel ca si in cazul lui Razer Phone s-a acordat atentia cuvenita acestui aspect. Sunetul stereo este de foarte buna calitate iar in materie de volum telefonul este la momentul actual cel mai bun de pe piata. Din pacate device-ul nu dispune de jack clasic astfel ca este nevoie de un adaptor pentru a conecta castile.

4. iPhone X

Apple nu acorda foarte multa atentie aspectului audio in lansarea noilor modele de telefon. Cu toate acestea in cazul lui iPhone X s-a insistat asupra calitatii difuzoarelor, acesta fiind si cel mai bun telefon din punct de vedere performanta audio lansat de Apple pana acum. Telefonul nu are jack clasic, ceea ce era de asteptat avand in vedere ca iPhone a fost primul model de telefon care a renuntat la aceasta functie. Un alt dezavantaj este acela ca pentru muzica ce nu provine direct din cloud trebuie folosita aplicatia iTunes ceea ce pentru utilizatorii Android ce fac tranzitia la Apple poate parea o corvoada.

5. HTC U11 Plus

Acum cativa ani HTC avea cele mai bune difuzoare de pe piata. Nu mai este cazul, insa HTC U11 Plus este totusi un telefon foarte bun pentru ascultat muzica. Difuzoarele BoomSound asigura o calitate excelenta a sunetului insa, ca si modelele precedente, jack-ul clasic lipseste si in cazul acestui telefon.