HTC lanseaza doua telefoane noi

Publicat de: Admin, Data: 2019-07-29 10:15:24, Categorie: Articole
Multa lume a crezut ca cei de la HTC s-au retras de pe piata de smartphone-uri. Cine ar fi crezut contrariul, din moment ce ultima incercare a companiei de a dezvolta un telefon bun, HTC Exodus, a fost un esec din punct de vedere al vanzarilor? Cu toate acestea, se pare ca toti cei care au fost convinsi de retragerea companiei taiwaneze de pe piata de telefoane mobile s-au inselat, pentru ca HTC tocmai a lansat doua modele noi de smartphone-uri. HTC U19e și HTC Desire U19 + sunt cele doua noi dispozitive ale companiei si vor fi lansate in Taiwan in iunie, si respectiv in iulie. Nu exista nici o stire in ceea ce priveste o eventuala lansare a celor doua modele in afara tarii de origine a companiei, deci s-ar putea ca acest brand sa nu se intoarca pe piata globala. Iar in cazul in care va fi lansat in afara Taiwanului, cea mai probabila destinatie ar fi India.  Nu am mai avut ocazia de a vedea un nou telefon HTC de la HTC U12 Life si U12 Plus in 2018, insa chiar si atunci, s-a simtit ca producatorul de smartphone-ului si-a incetinit radical  productia. Prin urmare, exista o curiozitate fireasca a lumii tech pentru a vedea exact cu ce fel de dispozitiv se intoarce pe piata compania. Chiar daca unii se intreaba ce s-a intamplat cu modelele HTC de la 13 pana la 18.    Noile telefoane, in detaliu HTC U19e prezinta un impresionant ecran OLED cu diagonala de 6 inch, cu o rezolutie de 2160 x 1080 pixeli, precum si o baterie de 3.930mAh, un aparat foto pe spate cu doi senzori, unul de 24 de megapixeli, iar celalalt de 12MP si cu o memorie RAM de 6GB - desi este alimentat de un procesor Snapdragon 710, de dimensiuni medii. Cu aceste specificatii, HTC U19 este aproape un smartphone flagship (acele telefoane scumpe cu specificatii de inalta calitate), insa din punct de vedere al pretului seamana mai mult cu unul mid-range (acele telefoane care au anumite specificatii de top, anumite caracteristici de o calitate mai joasa si sunt disponibile la preturi pentru buget redus). Se pare ca va fi disponibil la pretul de 475 de dolari americani (aproximativ 1979 de lei la noi). HTC Desire U19 Plus va avea un ecran cu diagonala de 6.2 inch, cu trei camere, compuse dintr-un senzor principal de 13MP, un senzor secundar de 8MP si senzorul de adancime de 5MP. De asemenea, HTC Desire U19 Plus va dispune si de un senzor de amprenta pe spatele ecranului, spre deosebire de senzorul incorporat al lui U19. Disponibil la pretul de 315 dolari americani (in jur de 1312 lei la noi), HTC Desire U19 Plus este modelul mai accesibil dintre cele doua, si cel cu specificatiile mai modeste. . Deocamdata nu se stie singur daca cele doua telefoane vor fi disponibile in afara Taiwanului. O multime de publicatii, precum TechRadar, au incercat sa ia legatura cu HTC pentru a obtine mai multe detalii in acest sens. 

Servicii oferite de Service Centre

Alte articole recomandate

Vezi galeria de produse



SOL
SOL


copyright @ acasaGSM.ro