Top telefoane

Cand este momentul potrivit pentru a-i cumpara copilului un telefon?

Daca ar fi sa-i intrebam pe ei, cat mai repede. Totusi parintii sunt cei care pot lua o decizie inteleapta in aceasta privinta. Telefoanele mobila sunt fara indoiala utile in viata de zi cu zi, dar pot reprezenta si un mod de a-l distrage pe cel mic de la alte activitati si de a-l expune la ororile internetului. Momentul potrivit pentru a-i cumpara copilului un telefon este acela cand un astfel de device devine o nevoie. Daca acestia petrec mult timp nesupravegheati si au nevoie sa va contacteze, un telefon le-ar fi util. Daca vor doar sa se joaca sau sa urmareasca diverse clipuri video pe un device care sa le apartina, atunci exista si alte optiuni mai potrivite, precum un iPod Touch. Un astfel de dispozitiv va scapa de grija unui abonament de telefonie, astfel ca ar fi mai potrivit in aceasta situatie. Daca nu sunteti fan Apple puteti opta si pentru un telefon Android ce nu are nevoie de cartela SIM. Astfel cei mici pot naviga pe internet oricand au Wifi insa nu risca sa faca cost suplimentar pe un potential abonament.

Nu optati pentru telefoane scumpe sau high-end pentru copiii dumneavoastra, oricat ar insista ei pe acest subiect. Copiii mai mici au nevoie de telefon doar pentru a efectua apeluri si a trimite anumite mesaje, iar in cazul pre-adolescentilor un smartwatch ce permite si localizarea ar putea fi mai util. Expertii in parenting recomanda achizitia unui smartphone odata ce copilul intra in clasa a8a, aceasta fiind varsta ideala in opinia lor pentru a putea fi suficient de responsabili incat sa aiba grija de el. Exista insa riscul chiar si la aceasta varsta ca cei mici sa-l piarda sau strice. Este deci ideal ca acesta sa fie un telefon ieftin, ce nu va reprezenta o paguba considerabila in acest caz. Pentru un plus de siguranta puteti opta si pentru o carcasa cool insa solida.

Exista bineinteles si controversa radiatiilor emise de telefoane. Acestea insa sunt periculoase doar daca telefonul este tinut la ureche pentru intervale lungi de timp, ori vorbitul la telefon nu mai este la moda, generatia tanara preferand sa comunice in scris.

In ceea ce priveste abonamentul acesta ar fi de evitat, in favoarea cartelei reincarcabile, daca este posibil. In caz contrar, asigurati-va ca limitati accesul la date al copilului pentru a nu avea surprize odata cu emiterea facturii. De asemenea, puteti controla telefonul din cand in cand pentru a va asigura ca este folosit in mod corespunzator. Puteti discuta cu copilul termenii si conditiile in momentul achizitiei pentru ca acesta sa nu simta ulterior ca ii invadati intimitatea. Daca descoperiti nereguli, nu ezitati sa confiscati telefonul.

Dupa cum am spus, pentru copiii mici un smartwatch este ideal. Pentru pre-adolescenti se poate opta pentru ceva mai complex precum Kyocera Cadence sau Nokia 3310 (versiunea noua cu 3G). In cazul adolescentilor puteti deja face un upgrade la modele ieftine de smartphone precum Moto E5 Play, iPhone 5S sau Samsung Galaxy Active.