Sistemul Alexa, de la Amazon, iti colecteaza si distribuie datele personale

Daca ai instalat sistemul Alexa al celor de la Amazon si ai dubii in privinta masurii in care acest sistem se implica in viata ta privata, ei bine, nu esti singurul. Chiar si dupa ce Amazon a raspuns unui senator american care avea intrebari in legatura cu modul in care sistemul companiei de vanzari online pastreaza date vocale si texte, parlamentarul american ramane preocupat de practicile de confidentialitate ale Amazon. In mai, senatorul Chris Coons, un democrat din Delaware, a trimis o scrisoare directorului executiv al Amazon Jeff Bezos, cerandu-i raspunsuri despre Alexa, precum detalii in legatura cu timpul in care acest sistem a pastrat inregistrari de voce si texte stocate in documentele companiei, precum si despre datele pe care compania le utilizeaza. 

Scrisoarea a venit in urma unor rapoarte conform carora cei de la Amazon ar fii pastrat in interiorul bazei lor de date interactiunile utilizatorilor cu Alexa, chiar si dupa ce acestia si-au sters inregistrarile vocale. Termenul limita pentru raspunsuri era pana la data de 30 iunie, iar vicepresedintele departamentului de politica publica al celor de la Amazon, Brian Huseman, a trimis un raspuns pe 28 iunie. In raspunsul pentru Coons, Huseman ii transmite senatorului ca Amazon pastreaza textele si inregistrarile vocale pe o durata nedeterminata si le elimina numai daca acestea sunt sterse manual de catre utilizatori. Huseman a remarcat, de asemenea, ca Amazon a depus un „efort continuu pentru a se asigura ca aceste inregistrari  nu raman in nici unul dintre celelalte sisteme de stocare ale Alexei”. Dar inca exista inregistrari pe care Amazon nu le va elimina din sistemele sale de stocare, chiar daca utilizatorii vor sterge aceste inregistrari, a dezvaluit Huesman in scrisoare.

Preocuparile referitoare la confidentialitatea serviciului, insa, nu se limiteaza doar la asistentii vocali, ci si, in general, la tehnologiile inteligente care isi gasesc locul in mai multe articole de uz casnic, cum ar fi sonerii, incuietori si alte sisteme de securitate pentru protectia unei locuinte. Iar companiile din domeniul tech nu sunt intotdeauna sincere in privinta tipului de date pe care le colecteaza sau asupra masurii in care au control asupra lor. „Clientii nu si-ar dori sau nu s-ar astepta la eliminarea inregistrarii vocale pentru a sterge datele care stau la baza sau pentru a impiedica Alexa sa-si indeplineasca sarcina solicitată”, a spus Huseman in scrisoarea sa, explicand de ce nu sunt eliminate in intregime datele colectate de catre Alexa.

Aceasta functie a generat un val de ingrijorari in randul grupurilor care militeaza pentru confidentialitate pe internet, care au descoperit ca functia „Remember” a Alexa nu a sters informatiile stocate decat daca utilizatorii sunau serviciul pentru clienti al Amazon pentru a sterge intregul profil. Amazon a spus ca a rezolvat problema si a numit-o o eroare. Raspunsurile lui Coons, insa, nu au inspirat prea multa incredere in Amazon. Compania sustine ca utilizeaza datele cu scopul instruirii asistentului vocal astfel incat servicul sa-si indeplineasca mai bine comenzile.